Succesul în investițiile de orice fel (bursă, imobiliare, business) se poate atinge prin 2 metode. Prima metodă este aceea în care investești la început mult timp și energie pentru a căpăta cunoștințele necesare. Urmează faza de testare a acestor cunoștințe, faza în care poți face și multe greșeli, vei învăța din ele, vei retesta și astfel ajungi la succesul dorit. A doua metodă este aceea în care treci direct la acțiune beneficiind de experiența și expertiza unei persoane care a trecut deja prin acești pași preliminari, care a făcut deja greșelile începătorului și a cunoscut succesul. De aceea sunt aici, pentru a te ajuta sa economisești TIMP și cel mai probabil și bani.
Dar cine sunt eu? Am început târziu educația financiară, la 30 ani, atunci când am realizat că mai am încă 40 ani de munca până voi ieși la pensie și că nu am nimic acumulat și investit pentru a avea o vârstă a treia lipsita de griji financiare.
Ulterior, motivația suplimentară care mi-a accelerat planurile de investiții a venit atunci când am devenit tată și mi-am dat seama că am o responsabilitate și o datorie în plus față de ei.
Primele investiții le-am făcut în imobiliare prin credit, având ca și prim obiectiv acela de la cumpăra 3 garsoniere care se vor achita singure, din chirii, până voi ajunge la vârsta de 55 ani. Ulterior mi-am setat obiective mai îndrăznețe cum a fost cel de 7 locuințe în 7 ani, obiective nebunești pentru un tânăr cu salariul de nici 4000 RON dar pe care am reușit să le ating și chiar depășesc.
Investițiile pe bursă au venit ca o diversificare a portofoliului, începând cu anul 2017 și ulterior am absolvit și cursul de Consultant în Investiții de la Asociația Brokerilor din România.
Evident, că oricine care începe să învestească de la zero de unul singur, am făcut o mulțime de greșeli care m-au costat timp prețios pierdut în drumul spre independența financiară.
Am învățat extrem de mult din aceste greșeli și mi-am îmbunătățit constant modul de lucru, strategia, obiectivele pentru a putea ajunge într-un final la rezultatele pe care le am azi.
Și pentru că sunt o persoană extrem de sociabilă, extrovertită și îmi place la nebunie să interacționez cu cei din jurul meu așa că mi-a fost ușor să descopăr pasiune în activitatea de consultanță și mentorat în investiții.
Vin în fața voastră cu multă experiență acumulată în timp în piață de capital și cu plăcerea de a împărtăși aceste informații către voi.
×
Hello!
Click one of our contacts below to chat on WhatsApp